Necunoscuta Românie: Ceahlău. Vârful Toaca are 1904 de metri altitudine, iar până acolo, turiștii urcă peste 500 de scări

Publicat: 24/08/2024, 00:43

Se spune că Ceahlăul este muntele sfânt al Moldovei și ar trebui să fie un reper pentru noi toți, dar cum nu are autostradă în apropiere, rămâne necunoscut multor români. Localnicii încearcă să ne convingă să îi descoperim frumusețea și au construit pe vârful Toaca scările care urcă spre cer.

Mica stațiune este plină de viață, iar pe lacul care străjuiește muntele, câțiva români întorși din vestul Europei au deschis mici afaceri. Aflat în județul Neamț, Ceahlăul este muntele emblematic al Moldovei. Mare parte din teritoriul său este parc național, unul din cele 14 câte sunt în România. Tocmai natura nealterată din acest loc atrage anual peste 80.000 de oameni. Vârful Toaca are 1.904 metri și este al doilea ca înălțime din întreg masivul.

Interesante sunt și denumirile locurilor: Duruitoarea, Dochia, Panaghia, Toaca, multe desprinse din legende. Pe traseu sunt drumeți cu rucsaci grei, obișnuiți cu muntele. Vârful Toaca a devenit popular în ultimii cinci ani de când au fost instalate aici trepte metalice care ușurează accesul – pentru turiștii dispuși să urce cele 519 trepte. De aici până acolo se merge pe potecă bătătorită. Scările se urcă în circa  15 minute, deși echivalează un zgârie-nori cu peste 30 de etaje. De când sunt scările, turiștii nu mai întreabă de traseele din masiv. Întreabă unde sunt scările și cum pot ajunge la ele pentru că văd fotografii pe internet. Deși sunt o structură artificială în mijlocul naturii, au totuși un rol important: protejează flora de pe Toaca.

De când au fost instalate treptele, sângele voinicului și florile de colț nu mai sunt călcate în picioare sau culese de drumeții needucați. Pe vârf e doar o stație meteo. Nu veți găsi nimic de cumpărat, deci e bine să aveți apă suficientă. Taxa de vizitare a Parcului Național Ceahlău este 10 lei, iar biletul este valabil 7 zile consecutive. La pornirea pe trasee găsiți pungi pe care să le luați cu voi. Chiar sunteți încurajați să faceți asta și să adunați gunoaiele care vă apar pe traseu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O mitralieră telecomandată, similară cu cea din filmul „Șacalul”, cu Bruce Willis, este produsă de...
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
A dispărut ca prin magie: O femeie i-a păcălit pe toți membrii unui club de...
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Adio, nu te vom uita! Marele cântăreț ne-a lăsat în lacrimi. Am mai pierdut o...
Salariu de vedetă TV. Cât câștigă Irina Fodor
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apără Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai cu părerea...
Ioana Ginghină dezvăluie cum arată viața după a treia căsătorie: „Fiecare pune osul la treabă”
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Viitorul celei mai puternice rachete construite vreodată atârnă de un fir de ață